Cine îți face SEO: agenție, freelancer sau echipă internă

Regula scurtă, dacă ai nevoie de ea acum. Un freelancer e suficient când ai o singură arie de lucru clară și pe cineva în firmă care implementează. O agenție reduce riscul când ai nevoie de mai multe specializări în paralel și nu ai pe cine să pui să execute. Un om intern devine rentabil când SEO-ul a devenit deja o rutină lunară, nu o problemă de reparat.

Recomandarea de mai sus e a noastră. Mecanica de mai jos e a Google, o poți verifica singur în câteva minute, și ea e partea care contează.

Ce lipsește din aproape toate comparațiile pe tema asta: decizia nu se ia pe eticheta furnizorului, ci pe cine execută efectiv modificările și cine rămâne cu conturile după ce colaborarea se termină. Prima parte se negociază. A doua se verifică într-un ecran din Search Console și, spre deosebire de restul discuției, nu e chestiune de opinie.

Notă: cifrele de cost din acest articol vin din surse cu greutăți diferite, iar diferența e scrisă lângă fiecare. Unde nu există date publice — și pe o coloană chiar nu există — scrie asta, nu o estimare. Nu tratăm aici cât costă serviciul ca atare și nici cum evaluezi o agenție anume.

Matricea de decizie: șase criterii, trei modele

Folosește matricea ca punct de plecare, nu ca listă de bifat. Cele șase criterii nu au aceeași greutate pentru toată lumea, iar coloana din dreapta contează mai mult decât oricare dintre cele trei din mijloc.

Rândul „viteză” e singurul unde nicio celulă nu conține un răspuns. Nu există nicio sursă publică despre viteza fiecărui model, iar orice cifră ai citi pe tema asta e estimarea cuiva.

Când un freelancer este suficient

• ai o problemă identificată, nu un program continuu;
• ai pe cineva în firmă care poate implementa recomandările;
• accepți că, dacă persoana devine indisponibilă, lucrul se oprește până găsești alta.

Când o agenție reduce riscul de execuție

• ai nevoie de tehnic, conținut și măsurare în paralel, nu pe rând;
• nu ai pe cine să pui să implementeze și vrei ca furnizorul să și execute;
• ai nevoie ca lucrul să continue când un om anume e în concediu.

Când merită un specialist intern

• SEO-ul e deja o rutină lunară cu volum previzibil;
• ai echipă tehnică, deci implementarea nu depinde de furnizor;
• accepți liniile de cost care nu apar în salariu și pe care le vezi mai jos.

Ce se schimbă când combini două modele

Modelul mixt e cel mai frecvent în firmele în creștere: cineva din exterior stabilește direcția și acoperă specializările care lipsesc, iar omul intern orchestrează și implementează. Nu are un cost mai mic. Are un profil de risc diferit — plătești două lucruri parțiale în loc de unul întreg.

Ce se schimbă concret e guvernanța. Cu doi furnizori pe același cont trebuie să știi din prima cine are ce nivel de acces, altfel nu poți retrage accesul niciunuia fără să-l rupi pe celălalt.

De ce matricea are șase coloane și nu una singură

Cel mai simplu mod de a alege greșit e să compari trei sume și să o iei pe cea mai mică. Suma e singura variabilă din toată decizia care se vede înainte să înceapă lucrul. Celelalte cinci se văd după. De aceea ordinea corectă a întrebărilor e alta:

1. Ce muncă trebuie făcută? Nu „vreau SEO”, ci ce arii sunt implicate și în ce volum lunar.
2. Cine o execută efectiv? Cine schimbă titlurile, cine urcă textele, cine modifică șablonul.
3. Cine rămâne cu conturile? Cine e proprietar verificat, cine e utilizator, ce se întâmplă în ziua despărțirii.

Prima întrebare stabilește scopul. A doua stabilește dacă recomandările devin vreodată modificări. A treia stabilește ce rămâne al tău la final.

Furnizorul se alege după ce ai răspuns la toate trei, nu înainte.

Ce intră de fapt în „SEO”, pe lista Google

Documentația Do you need an SEO? enumeră serviciile pe care un SEO le poate presta. Sunt opt:

• analiza conținutului și a structurii site-ului;
• consultanță tehnică pe dezvoltare: găzduire, redirecționări, pagini de eroare, JavaScript;
• producția de conținut;
• coordonarea campaniilor de dezvoltare online;
• cercetarea de cuvinte-cheie;
• instruire pe SEO;
• expertiză pe piețe și zone geografice specifice;
• optimizarea pentru AI generativ.

Ultima intrare e cea care schimbă calculul în 2026. Ghidul oficial pentru funcțiile generative spune că, din perspectiva Google Search, optimizarea pentru căutarea generativă este optimizare pentru experiența de căutare, deci tot SEO.

Lista de competențe pe care o cumperi s-a lungit. Nu s-a schimbat.

Numără câte dintre cele opt le acoperă persoana sau echipa pe care o intervievezi și cere exemple pentru fiecare. E singurul test de acoperire care nu depinde de cum se prezintă cineva. Un singur om acoperă rar mai mult de două-trei arii la același nivel, indiferent dacă e intern sau extern. Întrebarea reală nu e „unul sau mai mulți”, ci „cine acoperă ce lipsește”.

Notă: ghidul Google despre instrumentele și serviciile terțe spune direct că Google nu evaluează serviciile terțe, că folosirea unui instrument nu garantează succesul în clasare și că instrumentele terțe nu au acces la datele interne de clasare, deci nu pot garanta performanța. Se aplică identic la toate trei modelele.

Cine implementează recomandările — și ce faci când răspunsul e „nimeni”

Aici se pierd cele mai multe luni. Un audit produce o listă de priorități; lista devine rezultat abia când cineva schimbă efectiv ceva pe site.

Dacă nimeni nu are timp, mandat sau acces să facă modificarea, ai cumpărat un document.

Fiecare rând are nevoie de un nume, nu de o funcție. „Ne ocupăm noi” nu e un nume.

Documentația Google adaugă două lucruri ușor de ratat. Primul: dacă furnizorul are acces FTP la server, ar trebui să fie dispus să îți explice toate modificările pe care le face. Al doilea e mai important: „în cele din urmă, tu ești răspunzător pentru acțiunile oricăror companii pe care le angajezi”. Dacă un furnizor creează conținut înșelător în numele tău, site-ul poate fi eliminat complet din indexul Google. Riscul de execuție nu se externalizează odată cu munca.

Trei lucruri de fixat înainte să semnezi, indiferent de model:

1. Cine face modificarea tehnică — numele persoanei sau al echipei, și ce se întâmplă când e indisponibilă.
2. În cât timp intră o recomandare în producție. Un termen, nu o intenție: fără el, „implementăm” înseamnă „propunem”.
3. Cum afli ce s-a schimbat — un jurnal al modificărilor pe care îl poți citi fără să întrebi.

Dacă răspunsul la primul punct e „nimeni”, niciunul dintre cele trei modele nu funcționează. Rezolvă întâi asta, apoi alege furnizorul.

Înainte de orice contract, poți cere să vezi procesul pe care îl poți cere demonstrat.

Cine rămâne cu conturile: partea verificabilă a deciziei

Restul articolului compară lucruri care depind de oameni. Secțiunea asta compară un mecanism documentat, care funcționează la fel indiferent cine e furnizorul. E singurul loc unde poți verifica azi ce se va întâmpla peste doi ani. Documentația Search Console despre proprietari, utilizatori și permisiuni definește două feluri de proprietar, cu aceleași drepturi și cu mecanici complet diferite de retragere.

Citește tabelul pe coloana a treia, nu pe prima. Diferența care contează nu e ce poate face cineva, ci ce se întâmplă când vrei să nu mai poată.

Trei propoziții din documentație, de avut în cap înainte de orice contract:

• „Ca să adaugi sau să elimini un proprietar verificat, trebuie să adaugi sau să elimini un token de pe site.” Adică un proprietar verificat nu poate fi scos din interfață.
• Un proprietar verificat poate fi șters, dar nu poate fi retrogradat: opțiunea de schimbare a permisiunilor nu e activă pentru el.
• După ștergere, tokenurile lui nu sunt anulate. Cât timp tokenul rămâne pe site, cel șters se poate re-verifica și își recuperează accesul, iar toți proprietarii curenți primesc o notificare.

Consecința practică se derivă direct din cele trei. Dacă furnizorul s-a verificat cu token propriu, momentul în care poți decide singur cine are acces nu e ziua rezilierii, ci ziua verificării. La despărțire, ștergerea din interfață nu e suficientă: trebuie să elimini și tokenul de pe site, altfel poate reveni. Documentația descrie și scenariul invers, când tu preiei un site. După ce îți verifici proprietatea, poți anula verificarea proprietarilor anteriori eliminându-le tokenul.

În Google Analytics 4 lucrurile stau altfel, și e util să știi că nu funcționează la fel. Documentația pentru gestionarea accesului descrie cinci roluri și două restricții de date:

• Administrator — control deplin; poate administra utilizatori și poate acorda permisiuni depline oricui, inclusiv sieși;
• Editor — control deplin pe setări la nivel de proprietate, dar nu poate administra utilizatori;
• Marketer, Analist și Vizualizator — drepturi descrescătoare, plus restricțiile „fără valori de cost” și „fără valori de venit”, utile când vrei să dai acces fără să expui marja.

Diferența operațională e simplă. În GA4 rolul se schimbă din interfață, de un Administrator. În Search Console, un proprietar verificat nu se retrogradează, ci doar se șterge — și se poate întoarce. Oamenii tratează cele două conturi ca pe același lucru; nu sunt.

Mai e un motiv, specific lui 2026, pentru care contul de Search Console nu e un detaliu administrativ. Ghidul Google pentru funcțiile generative spune că vizibilitatea în răspunsurile AI se măsoară din raportul „Generative AI performance”, care există doar în Search Console. Iar în setările proprietății există un control de includere în funcțiile generative cu trei stări: inclus, exclus sau moștenit de la proprietatea-părinte. Excluderea înseamnă zero afișări și zero trafic din acele funcții, cu efect în una-două zile. Google precizează pe aceeași pagină că îl derulează deocamdată către un subset de proprietari, deci s-ar putea să nu îl vezi încă. Când ajunge la tine, va fi un comutator într-un cont pe care ori îl controlezi, ori nu.

Ce facem noi la preluarea unui cont, în ordinea asta:

1. Deschidem lista de proprietari și utilizatori și notăm cine e proprietar verificat și prin ce metodă.
2. Verificăm lista de tokenuri de verificare neutilizate, rămase pe proprietate.
3. Verificăm cine are rol de Administrator în Analytics și dacă există restricții de date puse aiurea.
4. Verificăm unde stă dreptul de publicare pe site și cine îl are din afara firmei.
5. Punem pe hârtie ce se schimbă și cine confirmă fiecare schimbare.

Niciun pas nu cere un instrument plătit și niciunul nu durează mai mult de câteva minute. Îi poți face singur, azi, înainte să vorbești cu vreun furnizor. Iar la faza de audit, documentația Google e categorică: acordă doar acces de citire la Search Console, nu de scriere.

Plecarea unui om: ce se rupe și ce nu

Notă: nu există date publice despre fluctuația de personal pe roluri de SEO, nici în România, nici internațional. Am căutat și nu am găsit. Orice procent ai citi pe tema asta e inventat, așa că argumentul de mai jos stă pe documentația de permisiuni, nu pe cifre.

Documentația Search Console are o secțiune intitulată chiar „Ne-am pierdut singurul proprietar verificat al site-ului!”. Răspunsul ei: dacă singurul proprietar verificat pleacă din echipă, trebuie să îți verifici tu proprietatea ca să menții sau să recapeți accesul. Iar dacă sunt eliminați toți proprietarii verificați, ceilalți utilizatori și proprietarii delegați pierd accesul după o perioadă de grație. Datele continuă să fie colectate, dar nimeni nu le mai vede până când cineva verifică din nou proprietatea.

Ăsta e riscul real, și nu are legătură cu eticheta furnizorului. Un freelancer verificat cu token propriu și o agenție verificată cu token propriu produc exact aceeași problemă. Un om intern care a fost singurul proprietar verificat și își închide contul la plecare o produce și el.

Patru lucruri transformă plecarea cuiva dintr-o lună pierdută într-o oră de administrare:

1. Cel puțin un proprietar verificat trebuie să fie un cont al firmei, nu al unei persoane care poate pleca. Documentația precizează că numărul de proprietari verificați nu e limitat, deci nu există motiv să fie unul singur.
2. Ține evidența metodei de verificare pentru fiecare proprietar, ca să știi ce token cauți la despărțire.
3. Verifică periodic lista de tokenuri neutilizate. Un token uitat e o ușă deschisă.
4. Ține conturile de măsurare și de publicitate pe adrese ale firmei, cu cel puțin doi administratori.

Restul — predarea documentelor, a parolelor de CMS, a istoricului de modificări — ține de contract, nu de platformă. Merită scris acolo înainte, nu discutat după.

Costul total: ce se vede pe factură și ce nu

Comparația pe care o vezi cel mai des pune salariul unui om intern lângă retainerul unei agenții și declară un câștigător. Într-un test propriu, rulat în iulie 2026 pe un singur asistent AI, răspunsul la exact această întrebare a fost „începe cu freelancer și adu om intern când SEO-ul funcționează” — cu cifre precise pentru toate cele trei variante și fără nicio sursă pentru vreuna. Ce lipsea din calcul: instrumentele, recrutarea și perioada până când omul intern produce ceva. Toate trei cad pe coloana internă și niciuna nu apare pe vreo factură.

Întâi ce cifre publice există cu adevărat, ca să se vadă cât de diferite sunt între ele:

Citește coloana a treia înainte de a doua. Patru rânduri, unități diferite — net față de brut —, baze diferite și ani diferiți. Nu se compară pe orizontală, iar cine îți dă o singură cifră curată pentru toate trei a inventat cel puțin două. La recitirea din 28 iulie 2026, lista eJobs pentru „seo” avea 29 de anunțuri, dintre care zece cu banda salarială afișată. „Salariul pieței” pentru rolul ăsta nu e o cifră pe care cineva o publică, iar anunțurile expiră — pentru un reper la zi, recitești lista. Ancora Eurostat cere trei precizări, ca să nu fie citită greșit. E media unui sector întreg, care include și recepție, și contabilitate, și directori. E brută, în timp ce anunțurile de pe eJobs sunt nete, iar cele două nu se convertesc fără o sursă pentru cotele de contribuții. Și e din 2023, ultimul an pentru care Eurostat publică date de salarii.

Aceeași sursă arată însă și o cifră utilă pentru discuția de față. În 2023, sectorul avea 35.967 de persoane ocupate și doar 29.691 de salariați: aproximativ 6.300 de oameni lucrau în el fără să fie salariați, iar veniturile lor nu sunt măsurate nicăieri public. Ăsta e motivul pentru care coloana „freelancer” din orice comparație de cost, inclusiv din aceasta, e cea mai slabă.

Acum liniile care nu apar pe nicio factură și care schimbă calculul mai mult decât diferența dintre salariu și retainer:

Nu îți dăm sume pentru rândurile astea, pentru că nu există o cifră publică onestă pentru niciunul dintre ele în România.

Ce poți face în schimb, în douăzeci de minute: cere ofertele reale pentru instrumentele pe care le-ai folosi, întreabă cât durează o recrutare pe rolul ăsta și estimează în câte luni un om nou ajunge să livreze fără supraveghere. Ai atunci un total pe care nicio comparație de pe internet nu ți-l poate da, pentru că depinde de firma ta.

Când niciunul dintre cele trei nu e răspunsul

Uneori răspunsul corect e „niciunul, încă”. Patru situații în care, orice furnizor ai alege, banii se duc:

1. Nu știi încă ce cumperi. Dacă nu poți spune în două fraze ce ar trebui să se schimbe în afacerea ta ca urmare a SEO-ului, întâi lămurește asta. Documentația Google recomandă chiar și celor care externalizează să fie familiarizați cu tehnicile, ca să recunoască dacă cineva vrea să folosească una nerecomandată.
2. Măsurarea ta minte. Dacă rapoartele atribuie greșit traficul, nu vei putea evalua niciun furnizor, oricât de bun ar fi — nu ai cu ce. Verifici întâi dacă măsurarea ta spune adevărul, apoi angajezi pe cineva; dacă nu ai cine să o repare, cine îți configurează măsurarea e o decizie separată de asta.
3. Ești pe punctul să refaci site-ul. Documentația Google spune că un moment foarte bun de angajare e atunci când te gândești la o refacere a site-ului, cu cât mai devreme cu atât mai bine, sau când plănuiești lansarea unuia nou. Dacă începi un abonament cu două luni înainte de o migrare, plătești de două ori pentru aceeași muncă.
4. Ai o afacere locală mică și ai timp. Aceeași documentație spune direct că, dacă administrezi o afacere locală mică, probabil poți face singur o bună parte din muncă, și recomandă ghidul lor pentru începători ca punct de plecare.

Un lucru pe care Google îl scrie în ghidul pentru funcțiile generative se aplică tuturor celor trei modele: indexarea și afișarea nu sunt garantate, nici măcar când o pagină respectă toate cerințele. Oricine îți garantează o poziție îți spune ceva ce documentația oficială contrazice.

Întrebări frecvente

o agenție SEO

Da, e cel mai frecvent aranjament în firmele în creștere: omul intern orchestrează și implementează, furnizorul extern acoperă specializările care lipsesc. Ce trebuie decis din prima e guvernanța conturilor — cine e proprietar verificat în Search Console și cine e doar utilizator. Altfel, retragerea accesului unuia dintre ei devine complicată exact când ai nevoie să fie simplă.

Cine ar trebui să dețină conturile și datele?

Firma ta, printr-un cont care nu aparține unei persoane care poate pleca. În Search Console asta înseamnă cel puțin un proprietar verificat pe un cont al firmei; documentația precizează că numărul de proprietari verificați nu e limitat. Furnizorul poate primi acces ca proprietar delegat sau ca utilizator, ambele revocabile din interfață — spre deosebire de un proprietar verificat cu token propriu, care nu se poate scoate decât ștergând tokenul de pe site.

Ce se întâmplă dacă persoana care face SEO nu mai este disponibilă?

Depinde aproape în întregime de cum au fost configurate conturile, nu de tipul furnizorului. Documentația Search Console spune că, dacă sunt eliminați toți proprietarii verificați, ceilalți utilizatori pierd accesul după o perioadă de grație, iar datele continuă să fie colectate fără ca nimeni să le poată vedea, până când cineva verifică din nou proprietatea. Dacă ai deja un al doilea proprietar verificat pe un cont al firmei, plecarea cuiva e o formalitate administrativă.

Merită să încep cu un freelancer și să trec la agenție mai târziu?

E o rută rezonabilă, dar costul mutării nu e cel la care te gândești. Contractul se închide ușor; predarea nu. Costul real stă în trei locuri: tokenul de verificare rămas pe site, accesul la conturile de măsurare și lipsa unui jurnal al modificărilor făcute până atunci. Dacă rezolvi cele trei de la început, mutarea chiar e ieftină; dacă nu, plătești a doua oară un audit care reconstituie ce s-a întâmplat.

Ce se întâmplă cu conținutul și cu linkurile dacă schimb furnizorul?

Documentația de platformă nu răspunde la asta: acoperă conturi și permisiuni, nu drepturi asupra conținutului. Ce e clar tehnic e că fișierele stau pe domeniul tău și rămân acolo, iar accesul la conturi se guvernează prin mecanismele de mai sus. Restul e chestiune de contract, iar întrebările de pus înainte de semnare sunt: cui aparțin textele produse, cine păstrează lista linkurilor construite, ce primești la încetare și în cât timp. Ce întrebi și ce dovezi ceri unei agenții înainte să semnezi merită tratat separat.

Ce rămâne al tău când colaborarea se termină

Modelul mental care simplifică toată decizia: nu cumperi un furnizor, construiești un activ pe care îl păstrezi. Furnizorul e felul în care îl construiești și se poate schimba. Activul nu.

Trei lucruri trebuie să fie ale tale la finalul oricărei colaborări, indiferent dacă ai lucrat cu o agenție, cu un freelancer sau cu un angajat:

• conturile, cu cel puțin un proprietar verificat pe o adresă a firmei și fără tokenuri străine rămase pe site;
• conținutul, pe domeniul tău, cu drepturile clarificate în contract înainte de prima livrare;
• evidența a ce s-a schimbat, ca următorul om să nu înceapă cu un audit care reconstituie trecutul.

Dacă toate trei sunt adevărate, alegerea dintre agenție, freelancer și om intern devine o decizie reversibilă — iar deciziile reversibile se iau repede și se corectează ieftin. Dacă niciuna nu e adevărată, ai ales deja, indiferent ce scrie în contract.

Dacă vrei să știi în ce stare sunt conturile tale acum, înainte să vorbești cu cineva, cere un punct de vedere extern înainte să alegi. Iar dacă ai ajuns la concluzia că îți trebuie echipa care livrează SEO cap-coadă, primul lucru pe care merită să îl ceri e tot cel din secțiunea despre conturi: să rămâi tu proprietarul.